Prefectul Radu Roca a condus astăzi prima întâlnire a Colegiului Prefectural de după Sărbătorile Pascale. În cadrul ședinței a fost prezentat Raportul cu rezultatele controlului efectuat în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale de către Comisia mixtă. Prefectul s-a declarat total nemulțumit de activitatea Comisiei mixte și de control.
,,A fost o lipsă de colaborare și comunicare între instituții și sper ca acest lucru să nu se mai repete. Prin înființarea acestei comisii am dorit ca acțiunile de control din unitățile de desfacere a produselor alimentare și din piețe să se desfășoare unitar în scop preventiv, lucru care am văzut că nu s-a respectat”, a transmis prefectul Radu Roca.
Legat de recenzare, prefectul Radu Roca le-a reamintit directorilor de instituții deconcentrate din subordine că se dorește o mai mare implicare a lor în privința autorecenzării angajaților.
,,Dacă la nivel de UAT –uri , după discuțiile cu primarii lucrurile au început să se miște, la nivelul instituțiilor din subordine , din păcate batem pasul pe loc, ca să nu mai spun că nici rugămintea noastră de a ne raporta situația autorecenzării din unități, în fiecare zi de luni nu a fost respectată. Nu e normal ca din peste 7800 de angajați la nivelul instituțiilor dumneavoastră doar puțin peste 1800 să se autorecenzeze după mai bine de o lună de la începerea campaniei”, a spus prefectul Radu Roca.
Nu știu care este activitatea Comisiei mixte și de control, dar uni manageri ar trebuii strânși de ouă, că prea fac ce vor ei.
Stai flexy ca nici multi de acolo nu cred ca stiu. Cand nu stii cum sa scapi de ceva faci repede o comisie. Oricum nu cred ca cineva a luat speechul in serios. Nici macar cel care l-a grait.
Cei mai incompetenți directori sunt cei de la Mediu, Garda de Mediu și ITM
Sa ne explice domnul prefect cum a ajuns
lingaul lui Cozma director adjunct la APIA fără sa dea concurs?
Măscărici a mai copiat ceva de pe undeva, dar nu-i vad rolul lui în context, sigur nici el nu știe dar se baga în seama Păcălici… Ai oglinda., și știi care sant sensurile folosirii acestui spech….
Sa ne explice domnul prefect de ce merge beat la evenimente?
Intreg aparatul bugetar, atit cel al administrstiei publice centrale cit si locale, ar trebui redus cam cu 40 %.
Nu exagerez, multi au fost angajati in ultimii multi ani pe criteriul ca au fost “lipitori de afise” pentru un partid sau altul, infiintindu-se posturi in organigrame fara justificare.
Multi dintre acestia “taie frunze la ciini” .
De unde stii? Esti bugetar?
@Vlad Tepes gresesti trebuie redusi cu 70% .O spun asta pt.ca am (din pacate) rudenii care lucra in sistem si mai povestesc saracii ce s-e plictisesc.Pai sant compartimente (la toate institutiile) care efectiv nu au obiectul muncii.
@Valahu, îți lași neamurile fără scârbici.
S-a mearga la munca!
Ce ati zice dacă ar trebui să mergeți la gramatică?Asta așa ca să nu vă declarați decât ungur!
Sa nu va declarați doar unguri…era corect gramatical! vorbești și tu, ca Roca zis și Foca!Adica,sa te afli in treaba!
De ar fi numai atâta greșeală în text! Dar nu e. Așa se întâmplă când apar printre comentaci dintre ăștia care duc o luptă surdă și degeaba cu propria lor limbă maternă. Și ce mândrii mai pot fi de asta!!🤔😱😱😲🤮
Pun pariu că nici nu își dă seama la ce greșeală mă refer.
Dupa semnul intrebarii, spatiu?