Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Tineri amendați de polițiști. Au iești cu mașina pe străzile orașului și s-au dat în spectacol

La data de 29 aprilie, Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare s-a sesizat din oficiu despre o filmare postată pe rețelele de socializare, iar, în urma efectuării de verificări, s-au constatat următoarele:

În noaptea de 28-29 aprilie, patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din Satu Mare, care se deplasau cu un autoturism de culoare închisă pe principalele artere ale municipiului Satu Mare, au ieșit parțial din vehiculul aflat în mișcare, având fețele acoperite și ținând în mâini obiecte contondente, precum și un dispozitiv ce părea a reprezenta un pistol.

Polițistii au stabilit că dispozitivul susmenționat era de fapt o brichetă în formă de revolver, astfel că în cauză au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 195/2002, în valoare de 1740 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

4 comentarii

  1. Aaa Răspunde

    Deci la 5 dimineața se auzeau roțile cum freacă de asfalt in tot orașul. Retardații sunt retardați până la capăt. Nu știu cum de au premis. Probabil au semn Retard on Board

    • Anonim Răspunde

      Domnule /doamna unul singur a folosit dreptul de a conduce autovehiculul ,cred ca va răspunde el singur pt eveniment ,avem montate zeci de camere de filmare , sunt folosite ? exista personal de supraveghere permanent a camerelor ? Tineri sunt tineri când greșesc trebuie sancționat ,consiliați și expuși publicului tot tânăr pt a învață din greșelile altora .Băieți sănătate plătiți datoriile și viata merge mai departe ,dacă mai faceți viteji de astea la răcoare o sa stați .

  2. Jan Răspunde

    Drogați, beți, se vede că a trecut pandemia !. E jale !!!

  3. Pișta Răspunde

    Stați să vedeți accidente după ce se va deschide centura…
    @anonim: avem camere de supraveghere video, dar sunt în custodia gardienilor publici incompetenți! Până ajung ăștia la locul faptei, băieții au dispărut demult…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.