Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Aventură inedită! Din Satu Mare către Marea Neagră cu un câine și doi măgăruși

O franțuzoaică și un german, însoțiți fiecare de un măgăruș, se află, astăzi și mâine, în municipiul Carei din județul Satu Mare, după care vor porni la drum pe jos către Marea Neagră. Cei doi au pornit într-o aventură inedită, iar Satu Mare s-a aflat pe lista județelor în care au oprit pentru a se odihni și a vizita.

Cindy a pornit din Franța, iar Michael din Germania, însoțit fiecare de un măgăruș care îi transportă bagajele. Totodată, un câine ce le asigură companie și, bineînțeles, protecție. Cei doi și-au planificat să își petreacă împreună următoarele trei luni traversând și cunoscând România, urmând să se odihnească, în final, la Marea Neagră.

Amândoi au pornit la drum de mai bine de un an. Cindy a traversat Elveția, Italia, Solvenia și Ungaria, iar Michael Germania, Cehia și Slovacia. S-au întâlnit în Ungaria, iar de atunci călătoresc împreună spre Marea Neagră. Uneori se întâmplă să doarmă în cort, iar alteori sunt cazați la localnici. Ei sunt însoțiți de cei doi măgăruși: Nenet și Vaillant.

În județul Satu Mare, Cindy și Michael vor poposi preț de două zile.

4 comentarii

  1. Gogu Răspunde

    Sper ca cineva le-a explicat sa ocoleasca satele in care exista bastinasi de origine punjab-ista…

  2. P Răspunde

    Sper ca cineva le-a explicat sa ocoleasca satele de origine, mongoloida bozgorime plus tigano-hungureasca.

  3. așa că .... Răspunde

    Nu cred că sunt turiști cărora le-ar place turismul minimalist de lumea a 3-a sau de catastrofă ce le poate oferi satele celor autodeclarați băștinași. Așa că ….

  4. Pistalău Răspunde

    Da bastinasi autodeclarati, adica tigano-mongoloizi hungoroizi bozgorime. Veniti din stepele Asiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.