Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Ziua I – World Music Festival la Satu Mare: muzică orientală și mâncare extraordinară

Prima zi a festivalului World Music Festival ce are loc în acest weekend în municipiul Satu Mare a fost predominată de muzică orientală și mâncare extraordinară. Parcul Dr. Fátyol Rudolf, din jurul Turnului pompierilor, acolo unde are loc evenimentul, a fost desprins parcă din seva tradițiilor orientale autentice și i-a dus pe sătmăreni într-o cu totul altă lume.

„Am avut parte de o experiență muzicală și culinară extraordinar de diversificată în prima zi a World Music Festival! Pe scenă au evoluat trupele Nasip Kısmet și Light in Babylon, iar în farfurii bunătăți cu curry.”, este mesajul echipei G.M. Zamfirescu.

Artiștii zilei klezmer (14 mai) sunt Budapest Klezmer Band și olandezii L’Chaim the Band

Budapest Klezmer Band își delectează publicul din 1990 cu aparițiile lor scenice dinamice și pline de umor. Formația îmbină într-un mod spectaculos diferitele tendințe muzicale ale Bazinului Carpatic. Membrii trupei sunt adevărați maeștri ai instrumentelor, care redefinesc muzica klezmer dincolo de granițele genului. În compozițiile muzicale specifice, motivele tradiționale idiș sunt completate cu elemente de muzică populară preluate din muzica țigănească și muzica populară, toate acestea piperate cu un strop de modernitate.

Trupa L’Chaim se strecoară în inimile publicului cu linia muzicală specifică și melodiile vii ale tradițiilor est-europene. Trupa este formată din 7 muzicieni din 4 țări diferite: Olanda, Italia, Turcia și Siria. Diversitatea trupei se reflectă și în linia muzicală, repertoriul lor fiind bazat pe klezmer, balkan, gypsy, jazz și middle eastern sound, totul omologat într-un mix revigorant și ritmic.

Ziua muzicii mediteraneene (15 mai) va avea ca invitați trupele Canarro și formația Barcelona Gipsy BalKan Orchestra

Stilul manouche swing este întrețesut cu muzica maghiară. Muzica captivantă a formației Canarro este alcătuită din jazz tradițional țigănesc, cunoscut și sub denumirea de manouche swing. Stilul se remarcă printr-o combinație între stilul Django Reinhardt și jazz-ul maghiar de odinioară. Muzica swing și jazz-ul anilor 1920 și 1930 sunt transpuse publicului prin melodii dinamice, improvizate și înălțătoare.

Barcelona Gipsy BalKan Orchestra este o prezență inedită și absolut de nelipsit de pe scenele muzicii internaționale, fiind cea mai renumită formație a muzicii mondiale. Cei 8 membri ai orchestrei provin din 6 țări europene diferite: Spania, Italia, Grecia, Serbia, Franța și Ucraina. Cu muzica lor cu influențe balcanice, au evoluat deja în peste 35 de țări, inclusiv peste ocean, în Statele Unite ale Americii și Canada.

Specialitățile gastronomice și culinare, în vizor

Strâns legat de cultura muzicală deosebită a World Music Festival, în weekendul 13-15 mai vor fi prezente în Satu Mare și surprizele din scena gastronomică. Tematicile vor fi oarecum pătrate și pe acest plan, așadar vineri gastronomia orientală, sâmbăta cea iudaică, iar duminica bucatele mediteraneene vor domina lumea culinară pentru cei interesați și curioși să deguste bunătățile. Pentru a satisface gusturile și curiozitățile publicului, bucatele speciale vor deservi papilele gustative în cele 3 zile încă de la orele 17.00, zilnic.

Bilete

Biletele pentru acces la festival pot fi achiziționate prin rețeaua BILETE.RO prin următorul link  https://bit.ly/wmf_ticketsrespectiv în locațiile RED HAT YARD și MOOSE SOCIAL PUB pot fi achiziționate direct. Biletele zilnice se pot achiziționa la prețul de 20 de lei, iar abonamentul pentru 3 zile la 50 de lei.

În cazul în care vremea nu va fi una favorabilă pentru festival, aceasta se va desfășura în cadru închis în incinta Filarmonicii „Dinu Lipatti”.

Pentru informații actualizate despre eveniment vă invităm să ne urmăriți pe pagina evenimentului, respectiv pe paginile de Facebook și Instagram ale Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu”!

_____________________________________________________

În perioada 13-15 mai, la Satu Mare vor răsuna melodii speciale, întrucât Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” organizează prima ediție a World Music Festival.

Timp de 3 zile, în cadrul WORLD MUSIC FESTIVAL, sătmărenii vor cunoaște 3 culturi muzicale diferite și 3 culturi gastronomice unice. Locația evenimentului va fi Parcul Dr. Fátyol Rudolf, din jurul Turnului pompierilor, unde chiar și anul trecut au avut loc evenimente culturale pentru publicul larg.

Evenimentul din acest an va avea un potențial turistic important, aducând pe scenă 6 formații de muzicieni de excepție, care au menirea de a încânta publicul participant. Să facem cunoștință cu artiștii.

Un comentariu

  1. Aspi Rina Răspunde

    REABILITATI orasul,ca arata ca dupa bombardamente !!!!Altfel toate aceste manifestari culturale sunt ca la tigani…saracie dar lautari in curte !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.