BAC Satu Mare. Nouă elevi din 1808 din județul Satu Mare au obținut nota 10 la limba și literatura română, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Satu Mare. Din cei 1808, 14 au obținut nota 10 la limba și literatura maternă (maghiară sau germană), 50 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (matematică/istorie) și 68 de elevi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie pe www.edu.ro rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022.
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații), în județul Satu Mare, este de 73.01 % (63.64 % în sesiunea iunie-iulie 2021). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 77.63% (68.89 % – sesiunea iunie-iulie 2021), iar pentru promoțiile anterioare – 32.43% ( 18.72 % – sesiunea iunie-iulie 2021).
Au promovat 1320 de candidați, dintr-un total de 1808 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1260 de candidați provin din promoția curentă, iar 60 de candidați din promoțiile anterioare.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
- 9 elevi au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
- 14 elevi au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
- 50 de elevi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică / Istorie )
- 68 de elevi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 27 iunie 2022, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate pe 1 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.