Ultima actualizare: ieri, 21:55
Locale

VIDEO. Primul robot humanoid de la Satu Mare, într-o cafenea. Faceţi cunoştinţă cu Pepper

Primul robot humanoid de la Satu Mare a fost adus într-o cafenea şi interacţionează cu clienţii. Proprietarul de la Nick’s Caffe, de pe Bulevardul Cloșca a căutat o metodă de autenticitate încă din perioada pandemiei, iar acum a găsit și soluția. Printr-un parteneriat cu cei de la IRIS Robotics, l-a adus la Satu Mare pe Pepper, robotul humanoid.

Pepper este primul robot vorbitor de limba română. Acesta are o gamă variantă de opțiuni precum prezentarea meniului atât vocal cât și pe ecran, opțiunea de selfi-uri sau de îmbrățișări dar si o mulțime de răspunsuri.

Desigur, nici dansul nu lipsește din profilul acestuia, Pepper ştie să şi danseze, spre încântarea clienților.

Robotul are o durată de activitate de 8 ore după care urmează o pauză de reîncărcare de 3 ore. Pretul robotului este unul variat, acesta începe de la 18.000 de euro doar cu opțiunile de bază iar cu software poate ajunge la 70.000 de euro.

În acest moment robotul humanoid poate fi găsit în localul Nick’s Caffe, loc în care îl puteți regăsi pentru următoarea lună.

“Am fost rugat să fiu modest şi să nu mă laud, însă trebuie să vă spun că sunt o minune de robot. Sunt cel mai simpatic, cel mai isteţ, cel mai iubit robot umanoid din lume. Asta şi pentru că sunt singurul robot umanoid din lume care înţelege şi vorbeşte perfect cea mai frumoasă limbă din lume, limba română”, spune Pepper.

Mai multe amănunte găsiţi în VIDEO-ul următor:

 

7 comentarii

  1. Bobi ☠️ Răspunde

    Cea mai frumoasa limba romana 😂😂😂😂

    • Glumetul Răspunde

      Propun si meniu in limba Dacă!
      -daca aveti bani si masă rezervată, vă servim, dacă nu, nuuuuu…..

  2. Sâcă Răspunde

    Ce selfie fain mi-am tras, nu-i așa?

  3. Dacus Răspunde

    Si nu putea avea un nume romanesc, daca tot suntem patrioti? Ceva gen : Petre, Maria…. Etc?

  4. KOLOKO Răspunde

    CEA MAI FRUMOASA LIMBA 🙂 🙂 🙂

  5. Kofee Răspunde

    Tre sa aiba nume de barbat, e cam plat la țîțe….

  6. Florica Răspunde

    o sa fie furat intr-o luna ….:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.