Turnul Pompierilor se închide după incendiul de aseară, informează Primăria municipiului Satu Mare. Urmează lucrări de reparații și remedierea pagubelor, mai spun reprezentanții municipalității.
,,Stimați sătmăreni, ca urmare a incidentului petrecut vineri seara la Turnul Pompierilor, suntem nevoiți să închidem Turnul pentru efectuarea lucrărilor de reparație și remedierea pagubelor produse. Din primele date constatate de instituțiile abilitate, se pare că incendiul ar fi fost produs de un vizitator care ar fi fumat în incinta Turnului, cu toate că fumatul este interzis, acest lucru fiind afișat în mai multe locuri în incinta monumentului.
Pe această cale, Primăria Municipiului Satu Mare mulțumește tuturor instituțiilor care au intervenit prompt pentru lichidarea incendiului, securizarea zonei și pentru evaluarea pagubelor: ISU Someș, Inspectoratului de Politie, Poliției Locale și Serviciului Local pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei. Ne străduim să remediem în cât mai scurt timp pagubele și să redăm sătmărenilor Turnul Pompierilor!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei.
Reamintim că un incendiu s-a produs, ieri seară, vineri, 15 iulie, la Turnul Pompierilor. Flăcările au izbucnit la etajele superioare, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri. Potrivit ISU, incendiul a fost produs de o persoană care a fumat.
CITEȘTE ȘI:
??? Un vizitator a fumat si probabil din aceasta cauza sa aprins Turnul Pompierilor? Frate ceva nu se leaga! Cum sa se fii aprins de la cigara la acea ora era demult timp inchis! Sau este deschis pana noaptea ? Atunci scuze!