Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Poliția Animalelor, în acțiune în județ. Controale pe bandă rulantă și sute de amenzi

În perioada 01 mai –01 iulie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare- Biroul pentru Protecția Animalelor au desfășurat acțiuni de verificare a modului de respectare și îndeplinire a condițiilor de bunăstare în funcție de nevoile etologice, prin asigurarea unui adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitate de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, asistență medical-veterinară, precum și prevenire, combatere a faptelor de natură penală și contravențională pe raza județului Satu Mare, respectiv comunele Apa, Pișcolt, Lazuri, Odoreu, Culciu cât și în Piața de vechituri din municipiul Satu Mare.

Totodată, în perioada 24 iunie-17 iulie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat 11 acțiuni. Acestea au constat în identificarea și verificarea condițiilor de sănătate, bunăstare și deținere a animalelor, în cadrul a 104 unități tip stână și tabere de vară, de pe raza județului Satu Mare.

În urma activităților întreprinse, polițiștii au aplicat 262 de sancțiuni contravenționale în valoare de 78.100 lei, pentru nerespectarea obligațiilor de microcipare, vaccinare antirabică, sterilizare și bunăstare a animalelor, în baza OUG 155 din 2001, OUG 55 din 2002 și Legea 205 din 2004R.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.