Ultima actualizare: azi, 14:03
Locale

Cei doi răniți în accidentul de la Livada, internați în Spital, în stare gravă

accident livada ciuperceniCele două victime ale accidentului rutier soldat cu patru decedați, petrecut duminică între Ciuperceni și Livada, sunt internate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. 

Conform unui comunicat de presă, copilul de 12 ani este la Terapie Intensivă iar bărbatul de 31 de ani la Ortopedie.
„Copilul, în vârstă de 12 ani, se află internat la Terapie Intensivă, conştient, stabilizat hemo dinamic. Copilul a suferit mai multe fracturi la nivelul membrelor superioare şi inferioare, la nivelul mandibulei şi a fost operat duminică seara pentru o ruptură de splină.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, se află la Ortopedie, cu fracturi la nivelul membrelor inferioare, cu un TCCA (traumatism cranio-cerebral) şi un traumatism toraco abdominal. În zilele următoare va fi supus unei intervenţii pentru fracturile suferite la femur şi gambă”, se arată în comunicat.
Amintim că patru persoane şi-au pierdut viaţa într-un teribil accident rutier petrecut duminică între Ciuperceni şi Livada. Din primele cercetări reiese că vinovată de producerea acestuia este o tânără șoferiță de 26 de ani care a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism.
Mai multe informații: UPDATE: Accident cu patru morţi între Ciuperceni și Livada (FOTO)
.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.