Vremea va fi oscilantă în următoarele săptămâni, cu temperaturi scăzute la nivelul întregii ţări, până pe data de 24 septembrie, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie valabilă pentru perioada 19 septembrie – 2 octombrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză.
În Transilvania, până în data de 24 septembrie, media temperaturilor se va menţine mult sub cea specifică perioadei şi se va situa între 13 şi 15 grade a maximelor, respectiv între 3 şi 5 grade a minimelor. În următoarele patru zile maximele termice vor creşte cu aproximativ cinci grade. Creşterea minimelor se va produce între 26 şi 28 septembrie şi va fi de 6 grade. În următorul interval, regimul termic va fi relativ staţionar. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 şi 23 septembrie, precum şi între 26 septembrie şi 2 octombrie.
În Maramureş, până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa între 13 şi 16 grade, iar a minimelor între 4 şi 6 grade. În jurul datei de 25 septembrie, valorile termice vor creşte cu aproximativ patru grade, apoi nu vor mai avea variaţii semnificative. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 şi 22 septembrie, precum şi între 26 septembrie şi 2 octombrie.
Sursa: Digi24