Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

FOTO. Percheziții la cămătari din Satu Mare. Prejudiciu de peste 800.000 de euro

Astăzi, 28 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au efectuat 17 percheziții domiciliare, într-un dosar de camătă.

Astfel, polițiștii de investigare a criminalității economice, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Satu Mare și a polițiștilor criminaliști au desfășurat o acțiune, în municipiul Satu Mare, vizând o grupare infracțională, bănuită de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals și camătă.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente care atestau tranzacții imobiliare, bijuterii și sume de bani, după cum urmează: 1.486,74 grame de aur, 110.780 de lei, 20.240 de euro, 1.000 de dolari, 1.530 de lire sterline, 68.500 de forinți, 16.420 de țigarete de proveniență ucraineană și 7 telefoane mobile, prejudiciul estimat fiind de peste 800.000 de euro.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursa: IPJ Satu Mare

2 comentarii

  1. Heydrich Răspunde

    Iarasi o stire fara nume, fara date concrete! Cine? Cind? Cum?
    Doar dupa lanturile din cupru de trompeta ne putam da seama, cam ce fel de ceatateni erau.

  2. dracu Răspunde

    da, stire de cacat, asa generala!!
    Apropo, lucrarile la podu nou sunt in grafic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.