Ultima actualizare: azi, 13:57
Locale

România a pierdut într-un an populația unui oraș ca Satu Mare

Din datele Institutului Naţional de Statistică, reiese că între  luna iulie 2021 și iulie 2022, România a pierdut peste 100.000 de locuitori (echivalentul unui oraș ca Satu Mare sau Botoșani), cuprinzând populația după domiciliu, informează financiarul.ro.

Concret, de la peste 22 de milioane de locuitori cu domiciliul în România, acum populația tării coborât la 21,9 milioane;

  • Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,2%, respectiv 51,2%).
  • Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 672.000 de persoane populaţia tânără de 0-14 ani

În contextul comparativ, populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. Altfel spus, populaţia după domiciliu reprezintă populaţia de jure care poate să includă şi emigranţii; a nu se confunda populaţia după domiciliu cu populaţia rezidentă

Din estimările INS, în anul 2060, România ar putea avea 16,3 milioane locuitori (varianta optimistă), iar în varianta pesimistă, doar 12,5 milioane locuitori.

Sursa: financiarul.ro

9 comentarii

  1. Valahu Răspunde

    Pai ungurii se muta in Ungaria, spre bucuria
    Romanilor, tinerii pleaca in strainatati, spre disperarea parintilor, batránii mor de boli
    si nepasare, unii se sinucid, altii omoară din gelozie, ură, băutură, altii nu strunesc caii putere, pietonii trec drumul cu ochii in telefon…. Etc. Nici nu e de murare. Se răreste lumea, o să muncească… bula!

  2. Norik Răspunde

    ÎNAINTE DE AIA VINE MORȚII VACCINAȚI ÎMPOTRIVA COVID INVENTAT!!!!! V-AȚI BAGAT FRAIERILIOR ÎN CORP CU BUNĂ ȘTIINȚĂ OTRAVA NUMITĂ OXID DE GRAFEN!!!!

    • Norik Răspunde

      Du-te ba in mortii tai de prost si spanzura-te

      • Norick Răspunde

        Ce ar fi sa mergi si tu dupa handicapatul ala cu majuscule ?? Asa ai primit educarea de la ma-ta ?? Furati ca -n codru’ manca-v-ar jaru’ 😛 😀

        • Borick Răspunde

          E jale mare cu ăștia. Zici că se pregătesc pentru Olimpiada de la Paris din 2024 la disciplina ciores-mangles. Nici nu merită să faci apel la bunul simț sau la rușine la ei că nu cunosc aceste noțiuni. Nici în Iad nu îi acceptă Lucifer. Știi de ce? Am înțeles că le-a expirat viza și așa au fost uitați pe capul nostru.

        • Norik Răspunde

          MI S-A ÎNȚEPENIT DEȘTU ÎN TASTATURĂ ACOLEA LA CAPSLOCK ȘI AȘA DE BOU SUNT CĂ NU ȘTIU CE SĂ FAC! CE ZICI, SĂ SUN UN PRIETEN ???😱🤔😨😰

        • Norik Răspunde

          Manci **** saracule

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.