Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Dare și luare de mită la un ocol silvic din județul Satu Mare. Două persoane trimise în judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor:

– MINCU ADRIAN NICOLAE, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită,

– DINDELEGAN CLAUDIU ALEXANDRU CĂLIN, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Asociaţia “Salcâmul” Ciumeşti, judeţul Satu Mare, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt: În perioada martie – aprilie 2022, inculpatul Dindelegan Claudiu Alexandru Călin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis şi ar fi remis inculpatului Mincu Adrian Nicolae foloase necuvenite constând în achitarea unor servicii de cazare la o unitate hotelieră, în valoare de 2.250 lei.

Foloasele respective ar fi fost primite de inculpatul Mincu Adrian Nicolae, în contextul efectuării unui control (solicitat de o unitate de Parchet) la Ocolul Silvic Asociaţia “Salcâmul” Ciumeşti, în legătură cu îndeplinirea unui act (verificările impuse în cadrul controlului) care intra în îndatoririle sale de serviciu. În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Satu Mare cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

3 comentarii

  1. ecologist resemnat Răspunde

    Nimic neobișnuit. Doar o zi normală pe acolo și de data asta și documentată.

  2. Vulpea bi-polara Răspunde

    Sigur,ca paduraru n-o avut altcevamai bun de facut, si cat timp sugardaddy-ul Mishuca era in satul vecin,la fosta secretara, el discuta cu inspectoru :).
    Doar o picat de prost la faza asta,

    • ecologist resemnat Răspunde

      Foarte posibil. Dar se va bifa la rubrica combaterea defrișărilor încă o acțiune. Că între timp pădurile ni se mută pe roți în Österreich sau în altă parte nu știu dacă interesează pe cineva. Numai uitați-vă pe google maps și vedeți cum arată din satelit Maramureșul românesc și cum arată dincolo partea ucraineană. Cer și pământ e diferența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.