Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Pericol public. Beat și fără permis, la plimbare cu mașina pe drumurile județului

La data de 17 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 195 B, pe raza localității Mihăieni, au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 42 de ani, domiciliat în localitatea Acâș, care se afla la volanul unui autoturism.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere de nicio categorie.

De asemenea,testarea bărbatului cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.