Florica Boboi are 37 de ani, însă toți o cunosc drept Floricuța. S-a născut în Țara Oașului, este bucătar și totodată organizator de evenimente la Paris, acolo unde locuiește de aproximativ opt ani. Concurenta a fost adusă de Cătălin Scărlătescu în echipa lui Sorin Bontea prin intermediul unei amulete și toți au fost uimiți când au aflat că aceasta a ajuns în marea finală. Sătmăreanca a fost desemnată câștigătoare în Finala Chefi la Cuțite sezonul 10 și nu i-a venit să creadă atunci când Gina Pistol i-a rostit numele de pe marele trofeu.
Cine este câștigătoarea de la Chefi la Cuțite
Concurenta a venit la preselecții împreună cu soțul ei și cei doi au surprins-o din plin pe Irina Fodor atunci când au mărturisit că sunt împreună de 21 de ani!
„Este o adevărată realizare în viață anii de căsnicie, pentru că mașinile și casele trec și vin, dar anii de căsnicie cred că rămân cei mai importanți. Eu aveam 15 ani și soțul 18, părinții nu au fost deloc de acord ca noi s ne luăm. Dar eu, fiind încăpățânată, eu tot m-am măritat. Sunt o femeie hotărâtă și ambițioasă, dacă vreau ceva îmi iese! Îi trebuie monument soțului meu, săracul de el, că mă suportă în fiecare zi, fiindcă nu e ușor cu o femeie ca mine. Când mă apucă dracii aceia de la Oaș nu mai există nimic. El e mai calm, mă înțelege, mă susține”, a zis ea la preselecțiile Chefi la cuțite sezonul 10.
Încă de atunci, Florica Boboi (Floricuța) a dezvăluit de ce a decis să participe la Chefi la cuțite sezonul 10 și ce și-a pus în minte.
„Am venit la Chefi la cuțite ca să îmi demonstrez eu singură că pot, într-adevăr, să fiu un adevărat chef. Sunt împlinită, sunt fericită, dar îmi lipsește ceva: Chefi la cuțite. Asta îmi lipsește! Să văd dacă sunt capabilă, dacă pot mai mult”, a fost mărturisirea făcutp de Floricuța, la Chefi la cuțite sezonul 10, de la Antena 1.
Ajunsă în fața chefilor, aceasta a povestit cum a ajuns să își descopere pasiunea pentru bucătărie, dar și prin ce peripeții a trecut până să își vadă visul devenit realitate.
„Prima dată am fost la Viena, din Viena am ajuns în Italia și de acolo la Paris. Din lipsa de bani, în 2002 am plecat și am lucrat la seră, la agricultură. Lucram din greu, de la 3 dimineața până la 10-11 seara, cam 20 de ore pe zi ca să se facă banii de chirie și de mâncare și de tot. Soțul nu s-a regăsit acolo nici cu limba, nici cu lucrul, așa că am plecat în Italia. Acolo am lucrat la curățenie, după care patronii unde lucram la curățenie și-au deschis un restaurant de pește și fructe de mare. Și făcând curățenie pe acolo, bucătarii m-au mai pus una alta să fac și eu mai furam meserie. Și am zis să încerc. Am descoperit pasiunea asta pentru bucătărit și am decis să încerc. Am făcut o școală în Torino, o școală de bucătărie, am și diplomă și am reușit într-un final să încep să lucrez, am luat locul unui bucătar în concediu. Am cerut să-mi mărească salariul și nu au vrut, așa că le-am zis că nu mai lucrez și mă duc în Franța. Soțul n-o vrut să audă, în Italia era limba mai ușoară. Și m-am încăpățânat și l-am convins până la urmă să vină după mine. Am început de la curățenie, dar apoi m-am ambiționat și am mers să lucrez la restaurant. Prima dată eram pierdută, dar apoi am rămas. N-a fost deloc ușor, mai ales că au fost sacrificii, se lucra și sâmbăta și duminica. Mai ales că e greu pentru femei în bucătărie, acolo unde în general sunt mai mulți bărbați. Dar am ajuns mai puternică mai puternică. Am ajuns șefa lor, patronilor le-a plăcut mult de mine, am lucrat cinci ani acolo. Acum sunt organizator de evenimente și gătesc. Am propria firmă acum și fac evenimente pentru români”, a zis Florica Boboi la Chefi la cuțite sezonul 10, mândră de ceea ce a realizat.
În semifinala Chefi la cuțite sezonul 10, Florica Boboi a reușit să treacă peste toate cele trei probe cu bine și chiar să devină astfel finalistă! Aceasta a fost mai mult decât fericită și surprinsă de faptul că a reușit să meargă direct în marea finală Chefi la cuțite sezonul 10 și cu greu și-a putut stăpâni lacrimile de emoție. Uimit a fost și Sorin Bontea, dar încântat de faptul că are un reprezentant al echipei sale în finala Chefi la cuțite sezonul 10.
Sursa: a1.ro
Din ce localitate este Florica ?
Florica este din Comlausea.
Atuncea să-i spui că Comlăușa toată ziua e Ugocea și nu Oaș.
Felicitari draga mea!
Pasul următor va fi să deschidă un restaurant beshinos cu mofturi și pentru cei cu aere? Că deh cine este ea!😱 Pregătește portofelul!