Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

FOTO. TIR-uri cu mobilă şi haine second hand, întoarse din Petea. Nu au fost curăţate

TIR-uri cu mobilă şi haine second hand, întoarse din Petea. Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul ANPC Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu produse second-hand, constând în îmbrăcăminte și mobilă, întrucât șoferii nu au putut prezenta documentele legale.

*Vineri, 17 februarie a.c., la ora 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean român în vârstă de 48 de ani, conducând un automarfar marfa DAF, având numere de înmatricularede România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 9.700 kg de produse second-hand, de la o firmă din Germania pentru o asociație din județul Satu Mare.

Polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunii de curățare.

*Câteva minute mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intrare în România, conducând o ansamblu rutier format din cap tractor marca MAN și remorcă, un cetățean român în vârstă de 35 de ani. Mijlocul de transport era încărcat cu 19.320 kg produse second-hand, provenite de la o firmă din Polonia, a căror destinație era o societate comercială din județul Bistrița Năsăud.

Lucrătorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare prezenți în PTF Petea au stabilit că nici aceste bunuri nu pot intra pe teritoriul țării noastre, din același motiv –  marfa nu a fost supusă operațiunii de curățare.

În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

10 comentarii

  1. Northwestern Răspunde

    Vrem doar gunoaie curate, să fie clar!

  2. Norick Răspunde

    Oare până când mai suportam toate gunoaiele străinilor???

    • Norick Răspunde

      Oare pana cand mai furi nickuri gunoiule ? Cred ,ca raspunsul pentru ambele este : never .. 😛 😀

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        – ăsta falsul care te trollează = @Maci Laci. Așa am impresia.

        • Norick Răspunde

          Sa fie sanatos.. 😀
          Dar am observat , ca foloseste mai multe , inclusiv al tau… 😛 😀

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            Ce să-i faci dacă a dus lipsă de celebra cameră pentru copiii când trebuia? Adică cei 7 ani de acasă. Pe mine nu m-ar deranja, chiar m-ar lăsa rece dar câteodată scrie sub numele altora niște inepții că ți se ridică părul pe spate. Și când mă gândesc că are și drept de vot nici nu mă mai miră nimic în țara asta. 😵😮😲😠

          • Norick

            corect ! 😛 🙂

  3. satmarean Răspunde

    pana cand se cumpara

  4. Cetateanul Răspunde

    Măi fraților,dacă noi intram în Schengen,nimeni nu le mai controla aceste gunoaie.
    Bine ar fi, să fim acceptați doar peste 10 ani.
    Suntem lada de gunoaie a U.E.

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Dar la faza că olandezul ne trimite niște jeguri și plus alimente expirate este revoltător! Tocmai ei care vor să ne explice ce și cum cu legislația UE? La ei nu este valabil la fel? Fapta lor este pe puțin josnică. Iar noi ca fraierii mai și plătim ca ei să scape de mizeriile proprii! Aveți idee cât costă la ei distrugerea de astfel de deșeuri????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.