Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

A intrat în casa unui sătmărean și i-a furat toate sculele. Polițiștii l-au reținut

La data de 17 februarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale, în urma desfășurării activităților informativ-operative, au identificat persoana care ar fi sustras, dintr-un imobil situat pe raza municipiului Satu Mare, mai multe unelte electrice.

Față de persoana în cauză, un tânăr de 24 de ani, domiciliat în localitatea Viile Satu Mare, s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată în vederea luării măsurilor legale.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.