Târgul Mărțișorului din municipiul Satu Mare se deschide în 24 februarie, de Dragobete, și se va desfășura zilnic, între orele 10.00-18.00, pe Pasajul Corneliu Coposu.
Organizatorii au pregătit și de această dată un târg colorat, unde veți putea găsi produse realizate manual de cei 20 de meșteri artizani care au lucrat în atelierele lor pentru a vă oferi și în acest an produse unicat, de calitate. Veți găsi produse realizate din plante uscate, lavandă, pietre prețioase și semiprețioase, din sticlă de vitraliu, materiale textile și piele.
Prin acest demers, organizatorii evenimentului, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare Centrul Cultural ‘G.M. Zamfirescu’, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, în colaborare cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană, îşi propun să pună în valoare munca producătorilor şi meşterilor sătmăreni care se străduiesc să conserve şi să promoveze activităţile meşteşugăreşti, tradiţiile şi obiceiurile locale.
Evenimentul îşi propune să promoveze munca meşterilor şi producătorilor locali, precum şi tradiţia Mărţişorului care din 2017 este inclusă în lista patrimoniului imaterial UNESCO.