Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Operație în premieră reușită de un medic din Satu Mare! Viața unui pacient cu cancer, salvată

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță o nouă premieră, informează bihon.ro. Este vorba de o intervenție realizată în cadrul Secției de Urologie.

Intervenția a fost coordonată de dr. Bogdan Feciche, medic primar urolog din Satu Mare și dr. Simona Mîrț – medic primar ATI. Echipa de medici a efectuat o cistectomie radicală laparoscopică la un pacient diagnosticat cu cancer vezical infiltrativ.

„Îndepărtarea tumorii vezicale s-a realizat utilizând tehnica laparoscopiei 3D, în locul chirurgiei clasice invazive. (…) În vârstă de 68 de ani, pacientul a avut o evoluție specifică intervențiilor minim invazive, necesitând analgezie postoperatorie minimă și timp de recuperare redus. Intervenția a avut loc în data de 6 martie, iar o săptămână mai târziu s-a externat. În momentul de față, pacientul este acasă, în stare bună și urmează să înceapă tratamentul oncologic”, a spus Lisa Crăiuț, purtătorul de cuvânt al unității sanitare.

 

18 comentarii

  1. Vasile Răspunde

    Câți bani ai luat Doctore

    • Gheorghe Răspunde

      Domn’ Vasile,
      Ești prea mic pentru a-ți putea permite sa i te adresezi acestui doctor si om de excepție!
      Așadar, mai bine îți vezi de lungul nasului!

      • Gheorghe Răspunde

        Mai vere Ghio…da și tu ești…..eu?Ma da nu va găsiți și alte nume ca și cu astea ați sjuns sa copiați?….no ce sa faci ca ne călcăm pe…tastatura și aici.

  2. Antena24.ro Răspunde

    Bucuria este ca avem si medici profesionisti

  3. Vasile Răspunde

    Na salvat nimic, doar își face reclamă să-și mai salveze din imagine,Omu va muri oricum.

    • ... Răspunde

      E printre puținii medici buni din Satu Mare și care chiar își face meseria. De acord că majoritatea sunt cam pe lângă subiect și rar mai reușesc un diagnostic ca lumea dar totuși …. Când (încă) ai un medic bun care profesează la tine în ogradă te grijești de el ca să nu plece. Dar voi nu puteți pricepe asta cei care îl faceți troacă de porci pe toți la un loc și la grămadă. Atâta puteți. La ăștia le doresc abonament permanent la UPU. Că oricum degeaba existați pe planeta asta.

      • @ ... Răspunde

        Esti in urma cu informatiile.Doctorul Feciche a plecat din Satu Mare la sp.jud.din Oradea,nu se stie care a fost motivul.Apropo’,stie cineva care a fost motivul plecarii acestui exceptional urolog din Satu Mare ?

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      O sa fii surprins sa aflii ca si tu vei muri…la un moment dat. Poate insa laparoscopul d-lui doctor va amana momentul acesta, si in cazul tau.

      • ... Răspunde

        La halul în care comentează eu zic că are deja termenul de valabilitate mult depășit.

  4. Laci Răspunde

    Umpic de reclamă !

  5. Tercica Răspunde

    Chiar nu aveți bucă? Un medic bun nu a avut loc în Satu Mare, cineva nu a încăput de el!

  6. Gheorghe Răspunde

    Lătrăii de serviciu au început sa….latre.Până la urma fiecare vorbeste și gândeste dupa cum traieste.Cand ești bolnav și mai ales grav,atunci te bucuri de fiecare zi în plus trăită.Unii de pe aici sunt tari in clanță dar când ar ajunge ca și pacientul despre care se vorbește ar pupa mână medicului care ia mai lungit viata cu câțiva ani.Ar fi bine sa va abțineți pentru ca nu toți medicii sunt nesimțiți și neprofesioniști.
    Va rog sa faceți o vizita de curiozitate prin secția de oncologie a spitalului sau la cabinetele de la subsolul spitalului vechi ca sa vedeți și voi realitatea nu numai sa aruncați mizeria din capul și inima voastră bolnava de răutate,invidie și frustrare!!

  7. Nfs Răspunde

    Unul din puținii medici deosebiți, dedicat meseriei, un bun specialist și un caracter de excepție! Bravo!

  8. vasile Răspunde

    Un medic de exceptie, profsionist. In mod normal ar trebui sa comenteze doar cei care au calcat pragul cabinetului dansului, sau au fost operati. Eu sunt printre acestia.
    Felicitari D-l doctor Bogdan Fechiche.

  9. Flore Răspunde

    Toată stima acestui medic de excepție! Am fost pacientul domnului Feciche și doar cuvinte de laudă! Păcat că a plecat la Oradea! Cuvântul profesionist e puțin spus!

  10. Gheorghe Răspunde

    Doctorul urolog Feciche a plecat de bunăvoie la Oradea deoarece are perspectiva de a lucra intr-o clinica privata și sa facă operații laparoscopie robotica 3D.La alt nivel.Bravo lui,succes în activitate și când aveți(avem)nevoie poate fi cautat acolo.Ce-i pana la Oradea,doua fumuri de țigare.Pe bune!!
    Sa fie sănătos și noi la fel.Lumea nu stă în loc,lumea merge înainte iar cimitirele sunt pline de oameni,,de neinlocuit”.Nimeni nu este de neînlocuit,întotdeauna vor veni alții și alții după noi ca un perpetuum mobile.

  11. joliku Răspunde

    Ignoranti sarcastici ce sunteti, unde sa vina? cine? era cam singur/ul. E vorba de locatie, perspective, deavoltare profesionala, n-ai cum aici in cloaca asta plina de viespi. Cum iti asterni asa dormi mai satmareanule. Au ramas alti sau vin aialalti, inlocuibilii. In SM merg farmaciile, nicidecum spitalele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.