Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

FOTO. TIR-uri interzise în PTF Petea. Încărcate cu 37 tone de mobilă și haine second-hand

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a trei mijloace de transport încărcate cu peste 37 tone de articole second-hand.

Vineri, 5 mai, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând un automarfar, un cetățean român în vârstă de 33 de ani. Acesta transporta articole second-hand de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Maramureș.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – 12 tone de mobilă și saltele – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (șoferul nu a putut prezenta certificatul de dezinsecție).

O jumătate de oră mai târziu, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat un alt cetățean român, în vârstă de 36 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta 11,8 tone de textile second hand, de la o firmă din Belgia pentru o societate comercială din județul Suceava. Nici în acest caz, conducătorul auto nu a putut prezenta certificat de dezinsecție pentru marfa pe care o transporta.

Imediat după aceea, un al treilea șofer român, în vârstă de 24 de ani, care conducea un automarfar având numere de înmatriculare specifice României, s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România. Camionul era încărcat cu 13,3 tone de îmbrăcăminte și încălțăminte second hand de la o firmă din Belgia având ca destinație o societate comercială din județul Bihor. Ca și în cazul anterior, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (transportul nefiind însoțit de certificatul de dezinsecție).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.