În perioada 9 – 11 Iunie 2023, la Shopping City Satu Mare, se va desfășura prima ediție Auto & Moto Expo în organizarea Skyline Events
Sub egida Expo Industry Satu Mare, SkyLine Events adună laolaltă profesioniștii și pasionații de autoturisme, motociclete și autoutilitare pentru că în sfârșit se va organiza prima ediție Auto & Moto Expo Satu Mare, un eveniment mult așteptat atât pentru organizatori, cât și pentru participanți și expozanți.
Cu prima ediție Auto & Moto Expo Satu Mare, organizatorii își propun să aducă în prim plan cele mai noi modele și tehnologii de ultimă generație din industria de auto-moto.
Așadar, scopul evenimentului este, printre altele, lansarea de produse noi în vederea identificării nivelului de satisfacție al clienților, încheierea unor contracte comerciale noi pentru furnizorii-expozanți și potențialii clienți vizitatori, precum și cu scopul de a crea posibilitatea interacțiunii directe între vânzători și clienți. Totodată, se dorește identificarea potențialii furnizori, a unor subcontractanți, reprezentanți, importatori și distribuitori.
Așa cum v-ați obișnuit deja, organizatorii târgurilor și expozițiilor derulate sub egida Expo Industry Satu Mare pregătesc și un program cultural-artistic: DJ și concerte cu trupe și soliști care vor susține recitaluri rock și blues, precum și muzică populară și muzică de petrecere cu formații românești și maghiare. Programul cultural-artistic va fi un adevărat deliciu pentru toate tipurile de public și programul zilelor de 9-11 iunie se arată astfel:
Locația evenimentului: Parcarea Shopping City Satu Mare de pe Drumul Careiului nr 17-19.
Când se va desfășura: 9-11 iunie 2023, program expoziție între orele 12.00-22.00.
Deschidere oficială: 9 iunie 2023, ora 15.00.
Partenerii evenimentului: Țiriac Auto – Mercedes Benz, Skoda, Volvo, Hyundai, Mitsubishi.
Companiile interesate pot lua legătura cu organizatorul principal al evenimentului, Bura-Maksay Ștefan-Petru, la numărul de telefon 0744.977.846 sau la adresa de e-mail [email protected] pentru alte informații și detalii.