Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Au început controalele! Vor fi verificate peste 40 de centre de bătrâni și copii din Satu Mare

Au început controalele! Peste 40 de centre de bătrâni și copii din județul Satu Mare vor fi verificate în următoarea săptămână, a anunțat prefectul Radu Roca, în cadrul unei conferințe de presă.

În total, în perioada 10 – 17 iulie, vor fi verificate 48 de unități din județul Satu Mare care au grijă de bătrâni, persoane cu dizabilități și copii. Verificările au început luni dimineața, 10 iulie, și se vor încheia la începutul săptămânii viitoare. În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi, prefectul Radu Roca a anunțat că în fiecare zi vor fi făcute rapoarte publice cu privire la centrele care vor fi verificate. De asemenea, reprezentantul guvernului în teritoriu a ținut să precizeze că își dorește ca aceste controale să fie eficiente.

,,Dacă vor exista deficiențe ne vom deplasa la fața locului, pentru a vedea stadiul real”, a declarat prefectul Radu Roca.

Astfel de controale vor avea loc în toată țara, la centrele rezidențiale, de stat sau private, efectuate de echipe mixte coordonate de prefecți, având în componență reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Agențiilor Județene de Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratelor de Poliție Județene, Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, Oficiilor Județene pentru Protecția Consumatorilor, Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Județene.

Un comentariu

  1. H&R Răspunde

    Pana acum ce ati facut? Ati asteptat salariul? Ani intregi ati taiat frunze la caini!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.