Ultima actualizare: ieri, 20:55

Locale

Arestări la frontieră. Doi bărbați au fost încătușați de polițiști în vama Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut, la intrarea în țară, doi cetățeni români care au fost condamnați la închisoare cu executare pentru furt calificat, respectiv infracțiuni la regimul circulației.

Duminică, 9 iulie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un tânăr în vârstă de 34 de ani, din județul Satu Mare. În urma controlului documentelor, polițiștii au descoperit faptul că pe numele acestuia a fost emis, de Judecătoria Satu Mare, în data de 20 ianuarie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de un an și opt luni, pentru săvârșirea de infracțiunii de furt calificat.

Tot duminică, aproape de miezul nopții, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat pe sensul de intrare în România un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Satu Mare. Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul de frontieră polițiștii au constatat că pe numele bărbatului a fost emis, în 1 martie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Judecătoria Săliște (județul Sibiu) l-a condamnat la doi ani de închisoare pentru infracțiuni la regimul circulației (conducere fără permis).

Cei doi au fost predați polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.