Ultima actualizare: azi, 10:16
Locale

Șofer beat urmărit de Poliție în Satu Mare. A oprit mașina și a fugit într-un magazin

Cum a vrut să scape un șofer din județul Satu Mare de Poliție. A oprit mașina, a fugit într-un magazin, iar apoi a încercat să le spună ”povești” polițiștilor.

Potrivit informațiilor PortalSM, aflat la volanul unui BMW, șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să scape de oamenii legii. La un moment dat, acesta a tras pe dreapta, iar după ce s-a oprit a fugit într-un magazin alimentar. În magazin au intrat și polițiștii care au vrut să-l legitimeze, însă individul le-a spus că nu el a condus mașina.

Pentru că mirosea a alcool, polițiștii i-au spus să sufle în etilotest, însă bărbatul a refuzat, insistând în continuare că el nu a condus mașina. Individul a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.