Un bărbat din județul Satu Mare a condus fără permis și s-a prezentat cu numele unei alte persoane atunci când a fost oprit în trafic de polițiști. Acum, acesta se află sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit informațiilor PortalSM, un echipaj de politie a oprit pentru control un autoturism pe DJ 109L. La volanul autovehiculului se afla un bărbat care era însoțit de iubita și nepoata lui.
În timpul controlului bărbatului i-au fost solicitate documentele însă acesta nu a prezentat actul de identitate şi nici actele autoutilitarei, afirmând că nu le are asupra sa. Întrebat care este numele lui, acesta a prezentat numele unei alte persoane.
Căutat fiind în baza de date, polițiști au observat că persoana din fața lor nu este cea identificată după nume. Observând acestea, polițiștii l-au întrebat nume, numele părinților și locul nașterii, acesta a spus toate detaliile unei alte persoane. Polițiștii i-au solicitat să îi însoțească la sediul Inspectoratului de Poliție. Fiind întrebat dacă deține permis de conducere, acesta a spus că nu.
Bărbatul a fost întrebat cine este persoana sub identitatea căreia s-a prezentat și de unde îi cunoaște datele personale, acesta a precizat că nu îl cunoaște și nu are nicio legătură cu el.
Mașina pe care o conducea era acoperită cu prelată, iar în platformă se afla un ponei care avea probleme de sănătate, motiv pentru care doreau să ajungă la medicul veterinar într-o altă localitate, deoarece acesta nu a putut să ajungă la domiciliul lor. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a condus aproximativ doi km pe drumul public. Afirmația a fost contrazisă de concubina sa, care a menţionat că la momentul în care autoutilitara a fost oprită de către organele de poliţie se deplasau la un târg de animale.
În timp ce se afla la sediul IPJ Satu Mare, bărbatul a negat tot, a spus că el nu a prezentat numele altei persoane, ci și-a precizat identitatea reală.
Bărbatul se află acum sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.