Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

PERCHEZIȚII. Indivizi din Satu Mare dețineau și distribuiau imagini cu copii

La data de 26.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Cluj efectuează 3 percheziții domiciliare, pe raza județelor Alba, Cluj și Satu Mare, în trei cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă.

În prima cauză s-a reținut că, în  luna noiembrie 2018, un făptuitor a deținut și distribuit materiale pornografice cu minori, utilizând o aplicație de mesagerie instantanee. În cea de-a doua cauză, cercetările se desfășoară cu privire la un făptuitor care la finele anului 2018 a deținut și distribuit materiale pornografice cu minori prin intermediul unei rețele de socializare.

Cea de a treia cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă vizează un făptuitor cu privire la care s-a stabilit că în luna septembrie 2020, a deținut și distribuit pe o rețea de socializare, prin intermediul sistemelor informatice, materiale pornografice cu minori.

Mai multe persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj. Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.