Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Accident în județul Satu Mare. S-a urcat băut pe motocicletă și și-a băgat prietenul în spital

Accident în județul Satu Mare. Un tânăr în vârstă de 20 de ani s-a urcat băut pe motocicletă și și-a băgat prietenul în spital. Acum are dosar penal.

Ce spune poliția:

,,La data de 29 septembrie, în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment, pe Drumul Național 1C, în localitatea Halmeu. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 20 de ani, din Porumbești, ar fi pierdut controlul asupra motociclului pe care îl conducea și ar fi intrat în coliziune cu un podeț.

Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea unui tânăr de 21 de ani, pasager al motociclului. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.