Paradă și străzi luminate de lampioane, în municipiul Satu Mare. Copii însoțiți de părinți au participat, joi seara, 9 noiembrie, la Parada Lampioanelor, eveniment organizat în centrul orașului, cu ocazia Zilei Sfântului Martin.
Micuții au participat la paradă alături de părinți și profesori, luminând, astfel, pentru câteva momente, străzile din zona centrală a municipiului Satu Mare. Alături de ei au fost prezenți și membrii Fanfarei din Foieni, care au cântat melodii specifice sărbătorii. Marșul în amintirea Sfântului Martin a început la ora 17:30 din fața Muzeului Județean, strada Vasile Lucaciu.
Urmând exemplul Sfântului Martin, care a ajutat nevoiașii, copiii prezenți la paradă au putut cumpăra lumânări cu scop caritativ. ,,Suma strânsă va fi folosită de Organizația Caritas pentru sprijinirea seniorilor bolnavi”, au transmis organizatorii.
Parada a fost organizată de Organizația Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam, împreună cu Liceul Teoretic German Johann Ettinger și cu Comunitatea Germană a bisericii Calvaria.