Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Urmează ninsori și în județul Satu Mare. Ședință de urgență la Prefectură

Duminică, 26 noiembrie 2023, vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a convocat comandamentul de iarnă la sediul MAI la care au participat conducerea ministerului și șefii inspectoratelor generale, iar prin sistem de videoconferință, prefecții și șefii structurilor teritoriale. La Satu Mare, videoconferinţa s-a desfăşurat în sala mică de şedinţe și au participat prefectul Radu Roca, subprefecții Altfatter Tamas și Romeo Pop, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, precum și membrii Comitetului Județean de Situații de Urgență.

Ministrul Cătălin Predoiu a solicitat tuturor structurilor și forțelor MAI, precum și autorităților locale, să ia toate măsurile pentru gestionarea eficientă a intervențiilor pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo severe.

,,Tot ceea ce s-a făcut până astăzi și vom continua să facem în zilele următoare trebuie să aibă ca prioritate protejarea vieții, sănătății și siguranței cetățenilor și asigurarea normalității sub toate aspectele, în aceste zile de vreme rea. În același timp, aș vrea să transmit un mesaj către cetățeni, către populație, în sensul de a urma și a respecta toate indicațiile autorităților locale, structurilor, forțelor de ordine publică, în sensul cel mai larg, pentru că toate aceste măsuri sunt luate în beneficiul lor, pentru protecția lor. Autoritățile locale, prefecturi, inspectorate, structurile de forță ale Ministerului Afacerilor Interne, toată lumea lucrează pentru cetățeni, pentru protecția lor”, a spus Predoiu.

Oficialul MAI a recomandat cetățenilor care intenționează să efectueze deplasări în zonele vizate de codurile de vreme severă să își amâne călătoria până situația va reveni la normal pentru a nu se pune în pericol și pentru a nu îngreuna intervențiile autorităților. Ministrul afacerilor Interne a atras atenția asupra necesității de a comunica public măsurile luate și mai ales restricțiile rutiere impuse pe anumite sectoare de drum.

De asemenea, a insistat asupra importanței cooperării între autorități, dar și cu privire la monitorizarea permanentă a situației din teren, a evoluției fenomenelor meteo și a efectelor măsurilor luate pentru a putea anticipa și interveni proactiv în caz de nevoie. Totodată, a solicitat acordarea unei atenții deosebite cazurilor medicale, precum persoanele care necesită dializă, astfel încât să poată fi asigurat transportul în siguranță și, la nevoie, cazarea în spații din afara zonelor de risc.

Din fericire în județul Satu Mare nu se află în aceste zile sub avertizare de vreme severă, prognoza meteo fiind una normală pentru finalul lunii noiembrie. Cu toate acestea, utilajele de deszăpezire sunt deja pregătite să acționeze pe rețeaua de drumuri județene. Mașinile de intervenție sunt dotate cu sistem de monitorizare GPS, astfel încât să poată fi vizualizată în timp real situarea acestora în teren. În bazele de deszăpezire se află 61 de utilaje și au fost asigurate stocurile de material antiderapant şi carburant.


CITEȘTE ȘI:

 

5 comentarii

  1. gogu Răspunde

    ,,Mașinile de intervenție sunt dotate cu sistem de monitorizare GPS,, ce gluma buna. O prostie. GPS-ul este pe statie si magarii o tin inchisa=nema monitorizare:)))

  2. De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

    Smurdistul se pricepe și la deszăpezire mai nou? Am mai avut noi pe cineva înainte de 89 care le știa pe toate. În acest moment avem doi indivizi care sunt lipiți de scaune de mai bine de 20 de ani. El și cu Isărescu. Că așa de bine ne merge în ambele domenii că e musai să-i păstrăm. Înainte spre noi culmi ale dezamăgirii! Nimeni nu observă cât de absurdă e situația?

  3. Fasz Răspunde

    Acel cineva înainte de 89 a făcut tot ce se putea pentru România, dacă nu știi e mai bine să îți ții gura!

  4. Fasz Răspunde

    Sunt un frustrat care plânge după beneficiile mele pe care le-a căpătat pe nemeritate și pe care le-a pierdut. Ce bine era când doar denunțam vecinul pentru un bălcescu sau doi și imediat aveam bani! Cum spune și numele meu sunt un mare fasz! Lófasz.

  5. gaozarii Răspunde

    presa de cacat, ia uite ca a nins sa depus zapada pe strazi si masinile de dezapezire stau in garaje, asta de ce mi scrie ti ba inaptilor de ziaristi, an de an zqpada ia prin suprindere Florisalu sau care o fi firma castigatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.