Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Cum va funcționa sistemul antigrindină din Satu Mare. Stații amplasate în tot județul

Specialiștii au explicat, marți, în cadrul unei conferințe de presă ocazionată de finalizarea proiectului “SILVER – Atenuarea efectelor negative ale grindinei în județul Satu Mare”, cum va funcționa sistemul antigrindină.

La conferință au participat și reprezentanți ai Autorității Naționale Antigrindină, instituție care va gestiona proiectul implementat de Consiliul Județean Satu Mare. Stațiile vor fi amplasate în zeci de locații din județul Satu Mare, iar sistemul va fi funcțional începând cu primăvara anului 2024. Potrivit specialiștilor, stațiile nu lansează rachete, nu emit zgomot și nu deranjează olfactiv. Mecanismul de funcționare este unul consacrat și utilizat în mai multe țări ale Europei și chiar și în afara continentului. În Ungaria funcționează un astfel de sistem bazat pe aceeași tehnologie ce acoperă întregul teritoriu al statului vecin.

Cum va funcționa sistemul antigrindină

Generatoarele terestre vor fi arondate unei Unități de Combatere a Căderilor de Grindină din cadrul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor și vor intra în acțiune în urma unei avertizări primite de la Operatorul licențiat al acesteia. Aceste avertizări se bazează pe analiza imaginilor de radar meteorologic, respectiv pe alte procedee meteorologice specifice. Generatoarele vor intra în funcțiune în mod automat și vor emana particule de iodură de argint, care vor urma traiectoriile naturale ale dinamicii atmosferice și vor fi absorbite de norii de grindină prin mișcarea convectivă a aerului din zonele de instabilitate atmosferică. Particulele de iodură de argint constituie nuclee de condensare în plus, prezența lor nori cauzează reducerea dimensiunilor picăturilor din interiorul norilor și astfel a probabilității formării nucleelor mari de grindină.

Stații în zeci de localități din județul Satu Mare

Amplasarea acestor stații a fost prevăzută a se realiza în 40 de locații din județ (Andrid, Apa, Ardud, Bătarci, Beltiug, Berveni, Bârsău, Căuaș, Ciumești, Cehal, Certeze, Craidorolț, Culciu, Doba, Dorolț, Gherța Mică, Halmeu, Hodod, Homorodu de Mijloc, Lazuri, Livada, Micula, Moftin, Orașu Nou, Păulești, Pir, Pișcolt, Pomi, Săcășeni, Satu Mare, Săuca, Supuru de Jos, Socond, Terebești, Tiream, Târșolț, Urziceni, Valea Vinului, Vama și Vetiș), astfel încât locațiile să formeze o rețea de densitate aproximativ omogenă.

Sistemul de atenuare a efectelor negative generate de grindină, dezvoltat printr-un proiect inovator implementat de Consiliul Județean Satu Mare, va intra în operare din primăvara anului 2024.

5 comentarii

  1. Beny Kira Răspunde

    Simplu. Din ani în Paști. Dar numai după ce reușim să punem glorios pe butuci Luna Șes.

  2. Mae Răspunde

    Super tare iarna vorbim de tunuri înmpotriva grindinei !!!! La vară o să dăm drumul la pârtie Pataki dăți demisia !!! Ești Varză !

  3. 😝 Răspunde

    Ăia din poză sunt servantii? Ciobică e comandantu de agheu?

  4. boralaes tiganus Răspunde

    de cati ani tot vorbim despre ast, chiar ca iarna este momentul potrivit, acuma sigur nu este grindina, da ne laudam, si iar tiganul de roca

  5. ion Răspunde

    daca pataki e in comisia asta…
    no sa fie nimic functional…

    ca legea nu permite ,.,,, ca bla bla….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.