Lucrările din Centrul Vechi al municipiului Satu Mare sunt aproape gata, însă mai sunt de pus la punct unele detalii care au dus la o ușoară întârziere a proiectului. Este vorba de modificarea adusă pentru a permite circulația mașinilor pe latura sudică a parcului, a spus primarul Kereskenyi Gabor.
Astfel, este nevoie de încă câteva luni de lucrări în zona centrală, iar proiectul de modernizarea a Centrului Vechi din municipiul Satu Mare va fi finalizat complet în primăvara anului viitor.
,,Lucrările sunt aproape finalizate. Având în vedere acele modificări pe care le-am solicitat de la proiectant conform cărora să fie îmbunătățit acest proiect cu deschiderea circulației în latura de sud a parcului, adică între strada Păstrăvului și strada Alexandru Ioan Cuza, până la Gheorghe Lazăr să fie pe dublu sens circulația. Aceste propuneri de modificări au primit avizele de la Comisia Națională de Monumente, a fost aprobat PUZ-ul, iar acum este în curs de emitere a autorizației pentru aceste modificări. Un termen realist să predăm investiția și să o recepționăm este undeva la începutul lunii martie”, a spus primarul municipiului Satu Mare.
Adrian Cozma a intervenit și l-a obligat pe kereskeni să deschidă cât mai repede!
Altfel se amâna încă un an, până la alegeri!
Arată bine. E un pic mai fain ca Cubicu!
Alta linie drapată marca Gaborică! Adică o alta promisiune neonorata!Si apropos de linii drepte, Goborica după ce reper este pus pavajul pe partea cu Dacia? Frate tu ai fost sa vezi cum arată? Scurgerile de ape pluviale din burlane ar fi trebuit canalizate, frate tu vezi cum arată când ploua sau după ploaie?
Deci pana la urma se reintroduce circulatia auto. Era bine daca proiectul era conceput din start in asa fel. Acum vom avea o interventie majora conceputa fara circulatie auto dar cu circulatie auto. Ideea de continuitate dinspre centrul vechi si centrul nou s-a dus pe apa ploii. Va fi sugrumata pe mijloc de o artera vesnic aglomerata. Inca o treaba ‘bine’ facuta.
Piatra aia cubica nu e adecvata pentru trafic intens auto