Cele mai frumoase păsări și animale mici sunt expuse, în acest weekend, în municipiul Satu Mare, în cadrul expoziției organizată de Asociația Județeană a Crescătorilor de Păsări și Animale Mici.
Asociația Județeană a Crescătorilor de Păsări și Animale Mici Satu Mare organizează, în acest weekend, o expoziție de-a dreptul spectaculoasă. Evenimentul a debutat vineri, 19 ianuarie, și se va încheia duminică, 21 ianuarie. În cadrul evenimentului sunt expuși 254 de porumbei, 50 de găini și 144 de iepuri.
În cadrul evenimentului care are loc în sala de sport a Colegiului Traian Vuia de pe bulevardul Cloșca sunt expuse păsări de curte, păsări ornamentale, păsări exotice, porumbei și iepuri.
Program de vizitare:
- Vineri, 19.01.2024, între orele 13.00 – 20.00;
- Sâmbătă, 20.01.2024, între orele 09.00 – 20.00;
- Duminică, 21.01.2024, între orele 09.00 – 15.00.