Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

FOTO. Satu Mare scapă de o pată neagră. Clădirea emblematică de pe strada Horea intră în reabilitare

O clădire emblematică pentru municipiul Satu Mare își va recăpăta strălucirea. A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitare fațade și acoperiș la imobilul situat pe strada Horea nr. 6.

Investiția este în valoare de 13,66 milioane de lei, termenul de execuție fiind de 30 de luni. Lucrările vor fi executate de asocierea S.C. EURAS S.R.L. –  S.C. K&K STUDIO DE PROIECTARE S.R.L..

,,Municipiul Satu Mare va scăpa de o pată neagră, orașul nostru va recăpăta o clădire emblematică”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

Clădirea figurează pe lista monumentelor istorice ale municipiului Satu Mare. Fostul Hotel Victoria avea 60 de camere și a fost inaugurat în 16 decembrie 1910. La parter a fost amenajat un restaurant și o cafenea opulentă, în care au fost organizate mai multe baluri și evenimente.

În decursul anilor, clădirea a avut mai mulți proprietari și chiriași, destinația acesteia schimbându-se odată cu aceștia, funcționând ca și spital în perioada primului război mondial. După cel de-al doilea război mondial a funcționat ca și clădire de raport, anumite încăperi fiind recompartimentate pentru a crea mai multe locuințe sociale.

4 comentarii

  1. 🤔 Opa! 🤔 Răspunde

    Denumire eronată! NU Hotel Victoria…. se numește Viktória szálloda (să nu amestecăm fructele cu legumele) 😛

  2. Lori Răspunde

    In sfarsit! Nu credeam ca am sa apuc sa traiesc ziua asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.