Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO. Unda de poluare de pe râul Crasna a ajuns la granița cu Ungaria. Specialiștii, în alertă!

Unda de poluare de pe râul Crasna a ajuns la granița României cu Ungaria. Astăzi, 27 februarie, în secțiunea Berveni, s-a observat local mortalitate piscicolă de mică amploare, predominant puiet. Fenomenul a fost limitat în timp – aproximativ o oră, fiind cauzat de oxigenarea scăzută a apei, ca efect al autoepurării. Partea ungară a fost informată despre acest eveniment.

Specialiștii Sistemelor de Gospodărire a Apelor Sălaj și Satu Mare sunt în alertă din data de 25 februarie, prelevând probe de apă și monitorizând cursul de apă. Rezultatele analizelor probelor de apă prelevate confirmă poluarea cu deșeuri de animale. Acestea indică depășiri ale valorilor substanțelor organice: consum chimic de oxigen (CCO-Cr) și amoniu. În ultimele 24 de ore, se observă o scădere a concentrațiilor acestor substanțe.

Ieri, 26 februarie, a fost identificată societatea responsabilă de producerea poluării. Inspectorii SGA Sălaj s-au deplasat la fața locului și au trasat, prin procesul-verbal de constatare, responsabilități obligatorii pentru poluator:

  • să curețe gunoiul de grajd de pe terenul în pantă limitrof batalului, de unde deșeurile au fost antrenate într-un curs de apă necadastrat, apoi au ajuns în râul Crasna;
  • să execute lucrări de reparații la stația de epurare a apelor uzate menajere și tehnologice, care prezenta deficiențe în exploatare la data controlului.

Activitatea de inspecție este în derulare. După verificarea modului de îndeplinire a măsurilor trasate și pe baza rezultatelor analizelor efectuate, ferma de bovine va fi sancționată contravențional, conform prevederilor legale în vigoare și principiului ”Poluatorul plătește”.

Reamintim faptul că evenimentul a fost sesizat în data de 25 februarie 2024, în jurul orei 17.00. Pe raza localității Giorocuța, apa râului Crasna prezenta modificări vizuale și olfactive. Reprezentanții Sistemelor de Gospodărire a Apelor Sălaj și Satu Mare s-au deplasat imediat în teren și au prelevat probe de apă din mai multe secțiuni.


CITEȘTE ȘI: 

Un comentariu

  1. Romanca din Satu Mare Răspunde

    Ar fi bine ca reprezentanții mediului sa verifice fiecare ferma de animale cum își colecteaza dejecțiile, condițiile de depozitare și unde le revarsă. Sunt multe astfel de cazuri de poluare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.