Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

Fetițe la spital, după ce au fost spălate cu șampon pentru ovine! Mamele s-au ales cu dosar penal

Două fetițe, în vârstă de doi, respectiv cinci ani, au fost transportate de urgență la Spitalul Județean Satu Mare, după ce au fost spălate cu soluție folosită pentru tratamentul ovinelor. Mamele celor două minore s-au ales cu dosare penale. 

Ce spune poliția:

,,La data de 2 martie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că două minore s-ar fi intoxicat cu o soluție specifică igienizării ovinelor, în localitatea Ardud. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că unor minore de 2 și 5 ani li s-ar fi aplicat, pentru propria igienizare, o soluție de tratament specifică ovinelor.

Cele două minore au fost transportate la unitatea medicală, pentru a li se acorda îngrijirile de specialitate. Față de mamele celor două minore, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis, pentru PortalSM, reprezentanții IPJ Satu Mare.

2 comentarii

  1. Vasy Răspunde

    Ce tampenie asta cu dosar penal, de parca ar fi vrut sa le faca rau si merita pedepsite.
    Eh… e mai usor asa decat sa se educe populatia, e mai usor sa arunci in temnitza pe cineva decat sa il inveti, nu trebuie atata educatie, trebuie mai multi politisti si inchisori noi.

    • De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

      Esti mai prost decat permite legea. Acum o luna a ajuns la spital de prin Ialomita parca o familie intreaga tot asa. Acolo un copil a si murit. Dar ai dreptate ca toata treaba sta in educatie. In mod interesant numai pe la noi auzi din astea si tot noi suntem cei care dam jumate din cazurile cu mamele minore din UE! Dar vad ca asta nu deranjeaza pe nimeni. Aici se va cerceta cazul apoi după lungi audieri se va constata ca se claseaza ca nah totusi să nu despartim mamele de copiii. In tara asta tot timpul cosmetizam efectele in loc sa tratam problema la baza. Acum un an erau azilele groazei. Crezi că s-a schimbat ceva? Nah.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.