Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Criminalul evadat Meszaros Zsombor a străbătut toată țara. A mers 600 de km în 14 ore

Criminalul evadat Meszaros Zsombor a străbătut toată țara. El a mers 600 de kilometri în 14 ore, până să fie prins în Oradea. Se presupune că individul se îndrepta spre județul Satu Mare.

Din momentul evadării, Zsombor Meszaros a reuşit să străbată o distanţă de 600 de kilometri, fără să fie prins, informează știrileprotv.ro. Evadatul a fost recunoscut din fotografia difuzată de televiziuni de un trecător care a sunat la 112. Era ora 04:50. Polițiștii au mers imediat într-o parcare de TIR-uri din apropierea şoselei de centură a oraşului Oradea.

Dimineață o venit Poliția în parcare și o bătut pe la fiecare cabină și ne-o întrebat la ce oră am venit în parcare”, a spus un șofer. Meszaros a fost reperat de polițiști în timp ce mergea pe jos, în zona respectivă. Agenții în civil l-au imobilizat.

A fost prins la o distanță de 600 de kilometri de Capitală și, în mod cert a ajuns până la Oradea cu diverse mijloace de transport. Momentan nu se cunosc detalii legate de intențiile deținutului. Din locul în care a fost capturat se putea merge și spre granița cu Ungaria, dar și spre Satu Mare, acolo unde își avea domiciliul. Nu este clar dacă voia să fugă din țară sau să se ascundă acasă.

Când a fost capturat, deținutul nu a opus rezistență. Pentru evadare deținutul riscă o pedeapsă care poate ajunge până la trei ani de închisoare.


CITEȘTE ȘI:

2 comentarii

  1. părerea mea Răspunde

    Mda. Cam atât despre competențe și despre siguranța cetățanului simplu, onest și plătitor de taxe și impozite că uite unul poate evada și străbate țara. Noroc cu (iarăși) cetățeanul care l-a reperat și a sunat la 112. Că altfel….. nu sunt sigur că era prins. Dar bine că s-a sfârșit cu bine. Numai că părerea mea este că nu putem juca treburile astea la noroc. Măcar milițiștii ăia care l-au scăpat să fie trași de păr bine. Poate se trezesc că nu sunt la mall ci la serviciu.

  2. Zalando Răspunde

    Deja m-am speriat ca s-a investit in CFR, incat a parcurs cu trenul, 600 km in 14 ore. Record absolut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.