Ultima actualizare: azi, 20:10

Locale

Criminalul evadat din Bucureşti, prins aproape de Satu Mare. A fost recunoscut

Criminalul evadat din Bucureşti a fost prins aproape de Satu Mare. Sătmăreanul, care a profitat de neatenţia angajaţilor de la Penitenciarul Rahova, a fost prins azi dimineaţa în Oradea.

“La data 10 aprilie a.c., în jurul orei 04.50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliției Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare, urmărit național”, a transmis IPJ Bihor.

La depistarea criminalului și-a adus aportul un cetățean, “care l-a recunoscut pe individ după semnalmentele prezentate în mass-media și a apelat S.N.U.A.U. 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficiență de polițiștii din Bihor, bărbatul fiind identificat și prins la scurt timp”, a precizat sursa citată.

Poliția din Bihor îi mulțumește pe această cale cetățeanului, pentru spiritul civic demonstrat.

A deschis uşa şi a plecat

Potrivit Poliției Capitalei, Meszaros Zsombor aștepta într-o ambulanță pentru a fi supus unui control medical. El a deschis ușa autovehiculului și s-a făcut nevăzut, iar acum este dat în urmărire. Totul s-a petrecut marți după-masa, 9 aprilie, în jurul orei 15.00.

În vederea capturării deținutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității, precum și cooperarea cu Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Poliția Locală Sector 2 București, Poliția Locală Sector 2 București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.

Deținutul are înălțimea de 1,80 m, statură atletică, ochi albaștri, sprâncene arcuite, față ovală, ten deschis, păr saten, multiple tatuaje, iar la momentul părăsirii mijlocului de transport deținuți purta tricou de culoare închisă cu desen alb in zona pieptului si vesta de culoare închisă, pantaloni de trening închiși la culoare și adidași alb cu roșu si talpa neagră.

2 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Asta chiar nu-i întreg la cap! Pornești tu fără ceva șapcă baseball, ochelari de soare ceva, haihui în țară știind că ești căutat și în gaura șarpelui.

  2. Varu Răspunde

    Nu-i el de vină,acei polițiști de penitenciar sunt responsabili.Apropo,cine dracu a propus ca acești pasnici să se numească polițiști?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.