Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Au venit din Austria să sterilizeze gratuit câinii din Satu Mare și s-au ales cu dosare penale

Au venit din Austria să sterilizeze gratuit câinii din Satu Mare și s-au ales cu dosare penale. Este vorba de un grup de medici veterinari din Austria care, la începutul lunii martie, a venit în județul Satu Mare pentru a steriliza câini în cadrul unor acțiuni desfășurate pe raza mai multor localități. Colegiul Medicilor Veterinari spune că astfel a fost încălcată legislația și a sesizat autoritățile, informează dcnews.ro.

Colegiul Medicilor Veterinari a formulat împotriva a trei persoane de cetățenie austriacă, care au calitatea de medici veterinari membri ai Camerei Medicilor Veterinari din Austria, și împotriva a doua persoane de cetățenie austriacă, neînscrise în Camera Medicilor Veterinari din Austria, precum și împotriva oricăror altor persoane, cetățeni români sau austrieci, care vor fi identificate că au fost implicate în orice mod (coautorat, instigare, complicitate) în săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei de medic veterinar, prevăzută de Art. 348 Codul penal raportat la Art. 45 din Legea nr. 160/1998.

La începutul lunii Martie 2024, o echipă mixtă, formată din medici veterinari membri ai Camerei Medicilor Veterinari din Austria și din persoane pentru care organizația profesională a infirmat apartenența la lista medicilor veterinari austrieci, s-a deplasat în România și a desfășurat ad-hoc, fără declararea serviciilor conform Art. 17 alin. (3) din Legea nr. 160/1998 și Procedurii aprobate prin Hotărârea nr. 105/04.09.2023, o campanie de sterilizare a câinilor din mediul rural, pe aria localităților din Județul Satu Mare.

Activitățile nedeclarate și pe cale de consecință, neautorizate pe teritoriul României, s-au desfășurat, în corturi improvizate, fără respectarea normelor igienico-sanitare și regulilor privind condițiile minime pentru desfășurarea activității medicale veterinare, astfel cum sunt prevăzute în Hotărârea nr. 3/31.01.2009 a Colegiului Medicilor Veterinari din România.

Nu există și nu a fost înregistrată o declarație semnată de vreunul dintre medicii veterinari din Austria, după cum nu există și nu au fost depuse la Colegiul Medicilor Veterinari din România niciunul din documentele prevăzute în Procedura aprobată prin Hotărârea nr. 105/04.09.2023, pentru dovedirea cetățeniei și a calității profesionale.

Datorită neîndeplinirii obligației de declarare prealabilă, medicii veterinari străini nu au dobândit dreptul de a exercita temporar sau ocazional profesia de medic veterinar pe teritoriul României, iar activitățile întreprinse de aceștia, specifice profesiunii de medic veterinar, au fost desfășurate fără drept.

10 comentarii

  1. Alex Răspunde

    Ar trebui sa meargă de aici in Austria un grup de vopsitori sa vopsească vacii in culori de Milka. 🙂

  2. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Logica mă gândesc că ar fi următoarea. dacă noi stăm și ne uităm și la repetat diligențe nu facem nimica cine sunt ei și să facă ceva??? No ia faceți-le dosar, găsiți motive!
    Dar ar fi o mare întrebare totuși. Fostul prefect Roca de profesie medic veterinar și care sigur știa de treabă de ce nu s-a autosesizat imediat ca să remedieze treaba sau să-i oprească dacă e cazul? Pentru că este totuși o problemă de fond și o problemă de respect față de noi. Vesticii când vin la noi cred că aici nu sunt legi și se poate face orice. Am întâlnit această mentalitate și la francezi și la olandezi.
    PS. Pe această cale invit pe veterinarii din Satu Mare să înceapă să facă astfel de acțiuni. Refuz să cred că vor muri de foame dacă o zi lucrează pro bono și sterilizează astfel 5 câini. Trebuie campanii regulate și după o vreme se va ameliora situația. Altfel ne vom îneca în haitele de câini vagabonzi. De undeva tot trebuie început! Și atenție în sud și în Moldova în multe zone se fac astfel de campanii de ani de zile!!!! Asta în loc să îngroșăm numărul câinilor aflate în adăpost că nu mai sunt locuri atâția sunt.

  3. Ter cica Răspunde

    Păi, Rouka baci pentru ce a fost medaliat de jouhanis? Mult te-ai gandit? Veterinarii din SM nu fac asa ceva gratis! Sunt prea avari. Au niște tarife de ți se zbârlește freza. Mai bine își scot un ochi.

  4. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Revin la comentariul meu și doar atâta să adaug că aceea acțiune a fost la invitația unei fundații și în parteneriat cu Prefectura Satu Mare. Deci va fi pe puțin interesant atunci cum de nu au îndemnat pe austrieci să ia legătura și cu veterinarii din SM pe parte de legalitate. Că doară fostul prefect e medic veterinar iar instituția Prefecturii are rolul de a veghea asupra legalității activităților. Asta e rolul ei și nu altceva. Iar aia că proaspătul decorat nu cunoaște legislația proprie din domeniu aia refuz să cred. Mai este și interesant momentul ales, adică la început de o potențială campanie și când nu mai e în funcție. Cineva se răzbună? Dar cum se spune trăim în România și asta ne ocupă tot timpul.

  5. Cris Răspunde

    S-o temut ăștia ai noștri că o să trebuiască să mai scadă din tarife, că ori îs mari ori nu!!!

  6. Darwin Răspunde

    Numai se confirmă iar că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită! Apoi când careva dintre denunțători dacă merge în Austria și va fi plătiti cu aceeași monedă să nu se mire. Că la asta austriecii și nemții ne dau clasă. Adică să traversezi cu mașina țara lor și să nu iei o amendă e mare minune. E valabil în cam toate domeniile, ei reclamă pe vecin pentru orice.

  7. Vasy Răspunde

    Pai da domn’le cum adica, GRATIS si in corturi improvizate adica fara o firma speciala care sa monteze corturile si fara avize de la pompieri, sanepid si alea? Nu se poate asa ceva, cine mai castiga din asta? La puscarie cu ei! Data viitoare sa vina si ei cu “mica atentie” plasata la cine trebuie si atunci … ne mai gandim la o solutie …. ce dreaq ca suntem in Romania nu in Austria!

    • Iza Răspunde

      Cortul a fost pus de pompieri,au fost conditii cât se poate de sterile, eu am fost acolo,ca voluntară,dupa sterilizare eu le-am pus hăinuțe să nu se infecteze. Câinii au fost ținuți in corturi din cauza soarelui, nu acolo au fost sterilizați!!!
      Iar dacă vorbim de Lege, exista Legea sterilizării, primariile subt obligate să organizeze campanii de sterilizare.
      Colegiul medicilor veterinari ar trebui sa știe și să aplice, nu să atace pe alții care ne ajută.
      Intersul este să avem cât mai mulți câini pe străzi, așa se poate fura din banii publici!!!

  8. Lascu Răspunde

    Păi dacă austriecii sterilizează gratuit nu mai își iau nenorociți noștri de doctori sute de lei pe o sterilizare.Suntem o țară de proști nu mai trebui să îi tolerăm pe nenorociți de la conducerea acestei țări . Oamenii ăia au sat facă un bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.