Ultima actualizare: ieri, 21:05
Naţionale

Crimă odioasă în județul vecin! Femeie găsită moartă într-o remorcă, alta este grav rănită

ACTUALIZARE.  Trei persoane se află în custodia Poliției Bihor și sunt audiate, în cazul cadavrului găsit marți dimineață, în Oradea. Este vorba despre bărbatul care a sunat la 112, dar și despre concubina acestuia și o altă femeie, care stăteau toți împreună în apartamentul în care locuise și victima decedată. Sora ei, care fusese sechestrată și a ajuns la spital în stare gravă, este în continuare investigată de către medici, informează Bihoreanul.

Victima avea 31 de ani, era din Valea lui Mihai și locuia fără forme legale în Oradea. Până acum se știe că femeia găsită moartă ar fi fost ucisă în bătaie, având în vedere rănile pe care le avea pe corp. Cadavrul ei a fost pus într-o remorcă din parcarea de pe strada Chimiei și a fost găsit când se afla deja în stare de descompunere, ceea ce îngreunează și mai mult stabilirea exactă a cauzei decesului.

,,Este vorba despre o persoană în vârstă de 31 de ani, de sex feminin, din Valea lui Mihai, care trăia fără forme legale în Oradea. Era în poziție ghemuită. Decesul se pare că s-a produs ori vineri ori sâmbătă, urmează să se stabilească în urma autopsiei. Încă nu se cunoaște cu exactitate cauza morții, tocmai de aceea a fost dispusă o autopsie. Cert este că decesul s-a produs într-o altă locație din municipiul Oradea, în cartierul Nufărul, nu pe strada Oneștilor, unde a fost găsit cadavrul.

Persoanele bănuite de săvârșirea faptei – se pare că au fost mai multe persoane – sunt în custodia Poliției, sunt audiate la acest moment și, în funcție de cum evoluează ancheta, vom comunica dacă s-au luat măsuri preventive. Persoanele implicate, se pare, după ce au ucis-o, ar fi transportat-o pe victima decedată în noua locație în cursul zilei de duminică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Știrea inițială:

Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă, în parcarea unui bloc din Oradea, iar o altă femeie a fost găsită în același loc, cu multiple leziuni, dar încă în viața. Polițiștii și criminaliștii sunt pe teren și fac anchete, prefigurându-se cazul unei crime. Există suspiciunea că cele două femei au fost victime ale proxeneților.

Se conturează tot mai mult ipoteza că cele două femei au fost victimele proxenetismului, anchetatorii având mai multe indicii în această direcție, potrivit Digi24. Cea de-a doua femeie a fost găsită într-un apartament din cartier, malnutrită și grav rănită. Starea ei este deosebit de gravă și urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale. Polițiștii au ridicat cel puțin două persoane care au fost duse la audieri, însă nu au precizat dacă acestea sunt suspecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.