Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Schimbare la nivelul organizației municipale PSD Satu Mare: Adrian Micle este noul președinte

În cadrul ședinței desfășurate astăzi în Organizația Municipală PSD Satu Mare, Adrian Micle a fost numit președinte, iar Raul Băbtan a preluat funcția de prim-vicepreședinte. Aceste schimbări vin în urma demisiei fostului președinte, Radu Roca, care și-a depus mandatul din cauza statutului său de funcționar public în cadrul Direcției Sanitar-Veterinare Satu Mare.

La ședință au fost prezenți Mircea Govor, președintele organizației județene PSD Satu Mare, membrii biroului permanent al organizației municipale și membrii structurilor organizației municipale. Pe lângă cele două funcții de conducere, biroul organizației municipale PSD Satu Mare rămâne neschimbat, asigurând astfel continuitatea și stabilitatea în activitatea organizației.

,,Noii lideri și-au exprimat angajamentul de a continua eforturile de dezvoltare și consolidare a partidului la nivel local”, informează social-democrații sătmăreni.

12 comentarii

  1. Ovidiu Buga Răspunde

    Succes!

  2. Da Răspunde

    Da Govor cand da demisia? Sa deschida c. … ca acolo a fost viata in anii 90

  3. Cei trei muschetari Răspunde

    Am trăit sa o vad și pe asta. Hahahahaha
    Ăștia trei parca s-au găsit. Toți trei de un leu. Ce scor veți scoate la parlamentare, veți vedea. Micle, Babtan, ăștia, nici să citească nu știu. Hahahaha
    O sa fie distracție de-acum înainte

  4. Varu Răspunde

    Alt obedient față de Govor

  5. desma Răspunde

    bai aveti PANTOFI la fel !!!…a finantat partidul??? (3 perechi la pret de 2)

  6. Emplyer Răspunde

    PSD has come to terms on the departure of Radu ” The Rock ” Roca . PSD wishes him all the best in his future endeavors.

  7. Ionel Răspunde

    Iobagii cu papucii identici. Cine i-a cumpărat? Govor sau UDMR?

  8. c-block Răspunde

    Nimic deosebit doar s-a modificat puțin distribuția. Scenariul a rămas.

  9. io Răspunde

    strîngeți hora
    nu fiți hoți…..

  10. SLUJILE Răspunde

    Bravo profesore de smecherii, ai reușit, ți-ai pus slujile astea doua analfabete funcțional, total. Pe demonstrate, nu e gluma. Voi marii ziariști ia punetile câteva întrebări din administrația publică la fripturistii ăștia 3 sa vedeți dacă nu am dreptate. Profesore, i-ai scos pe Les și pe Roca cu totul afară, asta da. Mno și ei te-au scos când erai la mititica, asta e, ce și faci. Succesuri va doresc

  11. Nha Răspunde

    Au fost numiti? Ceva alegeri mucles? Se tem ca poate poate ajunge vreunul mai competent la conducere si le taie miaul?! 🙂

  12. Puiu Răspunde

    Nu va înfocați pe aci, agitatorilor că nimeni nu ii curios, Mircea Govor le-a demonstrat agaricilor de pe Sătmar care urla la lună și la stele, cum se face politica adevărat și a câștigat tot ce se poate câștiga lasandu-i pe trepăduși cu ochii în soare,așa că ciocul mic și respect maxim pentru el!!!.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.