Astăzi, 19.08, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost alertat să intervină, în jurul orei 13.30, pentru lichidarea unui incendiu produs la nivelul acoperișului unui spațiu comercial, situat pe strada Brașovului din municipiul Satu Mare.
Pentru gestionarea operativă a situației de urgență au fost dislocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu nouă cadre militare. Ajunse la locul intervenției, forțele profesioniste au constatat că incendiul se manifesta la panourile fotovoltaice amplasate pe acoperișul halei.
Ca și măsură prioritară s-a trecut urgent la îndepărtarea panourilor incendiate înaintea propagării focului la întreg acoperișul și spațiul comercial. Datorită intervenției prompte, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind salvate zeci de panouri fotovoltaice și hala pe care erau amplasate.
Ca și cauză probabilă de izbucnire a incendiului, forțele profesioniste au constatat că acesta s-a datorat unui scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect. Din fericire nu s-au înregistrat victime, spațiul comercial nefiind utilizat până în prezent cu destinația sa.
Sursa: ISU Satu Mare
No cam atât despre siguranța în exploatare a acestor tehnologii.
dar cel putin au savat planeta ( panourile care au ars )