Sub îndrumarea meșterilor olari Istvanfi Geza din Vama și Chira Vasile din Cărbunari, Maramureș, copiii au învățat arta olăritului, experimentând procesul de modelare a lutului pe roata olarului. Evenimentul a fost un prilej nu doar de distracție, ci și de învățare, oferindu-le copiilor o perspectivă unică asupra vieții și a olăritului.
“Acţiunea aceasta este o sărbătoare în viaţa copiilor şi a noastră pentru că descoperă acest sit arheologic şi dau viaţă ca şi cum ne-am imagina că ar fi fost aici în urmă cu aproape 2.000 de lei. Vizitează un obiectiv turistic extrem de important, încărcat cu istorie, dar cu siguranţă cea mai importantă experienţă este că pot avea bucuria modelării lutului pe roată şi poveştile pe care meşterii olari le rostesc”, a spus Mihaela Grigorean.
Pe lângă olărit, copiii au avut ocazia să participe la trageri cu arcul și la diverse jocuri tradiționale, care au adus bucurie și voie bună în rândul celor mici. Evenimentul a fost un succes, aducând împreună copii și adolescenți dornici de a explora și de a învăța într-un mod interactiv și distractiv.
“Nu poate fi o bucurie mai mare în inima unui copil decât să aibă această experienţă a entuziasmului facerii pentru că în momentul în care se naşte, se iveşte vasul şi prinde formă în mâinile copilului e ca şi cum dă viaţă, exact aşa ca şi în povestea evanghelică. (…) E ca şi cum ar da ei suflu unui mic omuleţ, care are braţe, inimă şi are suflet”, a punctat Mihaela Grigorean.