Un bărbat s-a ales cu brăţară de la Poliţie după ce şi-a ameninţat concubina. La data de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați de către o femeie de 26 de ani, din municipiul Satu Mare, despre faptul că pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi fost amenințată cu acte de violență de către concubinul său, de 30 de ani.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de femeie și domiciliul acesteia.
Totodată, s-a procedat la montarea dispozitivului electronic de supraveghere bărbatului, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Sursa: Poliţia Satu Mare