Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Prefectul Eugeniu Avram a inventariat problemele agriculturii sătmărene

prefectura agricultura 0(14)Prefectul Eugeniu Avram i-a convocat astăzi pe şefii instituţiilor cu atribuţii în domeniul agriculturii pentru a se pune la curent cu problemele din judeţ, astfel încât la conferinţa regională „Strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar al României“ ce va avea loc joi, 4 iulie, la Cluj Napoca, să poată prezenta situația reală.

Directorul Direcţiei Agricole Satu Mare, Ioan Cioltean, a prezentat pe scurt principalele probleme, și anume: lipsa unei situații cadastrale complete a terenurilor agricole din județ, lipsa unui centru de ecarisare pe raza județului, dar și scăderea calității unor suprafețe de teren începând cu anul 2010, de când nu se mai acordă gratuit amendament. Potrivit acestuia, aproximativ 60% din terenurile agricole sunt acide și au nevoie de amendamente pentru o producție rentabilă, în lipsa sprijinului din partea statului agricultorii fiind nevoiți să se descurce cum pot.

Cioltean a explicat că, din păcate, la Satu Mare nu prea au prins formele asociative, dând exemplul grupului de la Halmeu care a primit sprijin de la Guvern pentru depozitarea căpșunilor într-un spaţiu frigorific, proiect soldat cu un eşec din cauza faptului că producătorii de căpşuni au preferat să-şi vândă recoltele direct de pe tarla.

Un alt punct sensibil îl reprezintă asigurarea culturilor. Cioltean a explicat că fermierii n-au fost în stare să-şi creeze un fond mutual, limitându-se doar să ceară despăgubiri de la stat în caz de calamităţi.

Totodată, s-a mai discutat despre Legea păşunilor, care interzice amplasarea de panouri fotovoltaice pe astfel de terenuri. Deoarece există foarte multe solicitări în acest sens, directorul APIA Satu Mare, Viorel Pintea, a afirmat că s-ar impune o mai atentă delimitare a păşunilor adevărate şi terenurilor necultivate de păşuni, dând exemplul unui astfel de proiect de la Doba, unde se intenţionează crearea unui parc fotovoltaic pe o suprafaţă de 45 de ha.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.