Maria T., din Negrești-Oaș, Satu Mare, l-a întâlnit pe Benjamin A., un cetățean german care, conform surselor din anchetă, i-ar fi devenit iubit, în Trier – un oraș aflat aproape de granița Germaniei cu Luxemburg. Românca, în vârstă de 36 de ani, lucra acolo într-un bar pentru a-și întreține copiii dintr-o altă relație, rămași acasă, în țară, potrivit reporterilor ProTV.
Crima pe care cei doi au comis-o a avut loc în locuința femeii, în vârstă de 68 de ani, pe care bărbatul neamț o cunoștea, acesta crezând că va obține de la femeie o sumă considerabilă de bani. Românca și iubitul ei, cetățean german, au dat buzna în locuința victimei, iar el – conform surselor din anchetă – ar fi lovit-o puternic. Individul ar fi folosit apoi, drept armă a crimei, un cablu USB. Cei doi au plecat din locuință cu cel puțin 500 de euro și un card bancar de pe care au extras alți 4.000 de euro. Victima a fost găsită în sufragerie, acoperită cu așternuturile patului, mai scriu reporterii Protv.
După crimă, Maria T. și iubitul ei s-au ascuns în România, însă neamțul a fost reținut la punctul de frontieră Petea din județul Satu Mare. Maria T. a fost reținută de polițiști pe o stradă din Satu Mare.
În urma investigațiilor efectuate de Parchetul din Trier, cei doi au fost arestați și reținuți de Poliția Română, în cooperare cu Oficiul de Stat al Poliției Criminale din Mainz. Parchetul din Trier a solicitat predarea suspecților către autoritățile din Germania.
„Acel om care a venit cu ea… habar nu avea de ce s-a întâmplat. Ea nu e în stare de așa ceva, să facă lucruri de genul acesta. Oricum, își câștiga banii ei acolo unde a muncit, sunt sigur de asta”, a declarat pentru Protv Florin T., fratele Mariei.
Deocamdată, Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 15 zile.
Ai de plm, frumos animal 😉 Se poate trage la ea 😉
Apoi pistke draghe, pe asta daje nu futi bune, te bate de te caci pe tine!
@Pistike
Daca la asta nu faci cum trebuie, ca la carte, te asteapta cablul USB 🙂