Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un cetăţean din judeţul Suceava, condamnat la închisoare pentru săvârşirea de infracțiunii de viol.
Ieri, 19 noiembrie, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.
La verificări, polițiștii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Sursa: Poliția de Frontieră