Ultima actualizare: azi, 08:55
Naţionale

Călin Georgescu a mers duminică la secția de vot: „Se anulează însăși libertatea noastră”

Candidatul dreptei radicale Călin Georgescu a mers, duminică dimineață, la secţia de vot la care este arondat, din Mogoşoaia, unde a fost întâmpinat de susţinători. El cere deschiderea urnelor pentru că „buletinele sunt tipărite” şi „românii vor să voteze”, deși CCR a anulat alegerile prezidențiale, informează hotnews.ro.

Zeci de susţinători ai lui Georgescu s-au strâns duminică, în fața secției de vot. El a anunțat de sâmbătă seară că va „fi mâine la secția de votare din Mogoșoaia (la ora 8:00) și va aștepta să-și poată exercita dreptul de vot”.

„Am venit cu flori şi cu rugăciune”, a spus candidatul ajuns la faţa locului.

„Astăzi este ziua Constituţiei şi nu mai este nimic constituţional în România. Nu pun pe nimeni să facă nimic, este pur şi simplu un moment de reculegere. Astăzi trebuia să fie turul II al alegerilor prezidenţiale, acest vot a fost anulat, se anulează însăşi libertatea noastră.

Eu sper să nu ajungem în primăvară, şi acest tur 2 să fie cât mai curând posibil, foarte curând posibil. Nu au de ce să mai reia de la zero. A fost deja turul 1, a fost agreat, aprobat, confirmat. Pur şi simplu trebuie să se întoarcă şi să recunoască că ceea ce a făcut Curtea Constituţională este un abuz şi o infracţiune”, a spus Călin Georgescu.

Ei aveau informații că am peste 80% în diaspora. De asta au oprit turul 2 de vot. NATO este o organizație defensivă. Este bine că suntem în NATO, atâta timp când rămâne o organizație defensivă. Eu am spus că strategia mea este strategia păcii”, a declarat Călin Georgescu.


FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea)

Un comentariu

  1. Alexandru Răspunde

    Cum sa valideze, după care brusc sa anuleze alegerile prezidențiale?? N am mai pomenit asa ceva!! Adio democrație!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.