Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Un bărbat și-a ”prelungit” valabilitatea ITP-ului din pix. Oprit de polițiști în vama Urziceni

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit la intrarea în țară un certificat ITP falsificat, pe care un cetățean român l-a prezentat la controlul de frontieră.

Duminică, 8 decembrie, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un sucevean în vârstă de 27 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în țara noastră.

La efectuarea controlului de frontieră, șoferului i-au fost solicitate și actele mașinii. Astfel, poliţiştii de frontieră au constatat că termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice a fost modificat în mod fraudulos (folosindu-se un pix cu cerneală albastră), mai exact data de 19.02.2024, a fost modificată în 19.02.2025.

În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.