Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a dat publicității concluziile accidentului produs sâmbătă seara, în zona Soarelui din municipiul Satu Mare. Potrivit poliție, de vină pentru accident ar fi o șoferiță în vârstă de 60 de ani.
Ce spune poliția:
La data de 24 mai, la ora 21.51, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Bulevardul Octavian Goga, la intersecția cu strada Basarabia din municipiul Satu Mare.
Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 60 ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat o manevră de viraj spre stânga, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de către un tânăr de 23 de ani, din municipiul Satu Mare, care circula regulamentar din sens opus de circulație.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare
Ați mai încropit un articol pe baza comunicatului poliției dar de fapt nu a-ți zis nimic nou. Dacă a-ți fi aflat cu cât plana pe sosea că era aproape de decolare Dacia aia atunci a-ți fi făcut ceva. Sau dacă a-ți fi scris măcar că era un livrator de mâncare.🤔😰😨😱 Așa în schimb nimic nou sub Soare. Aveți grijă în tragic. Firma în cauză are mai multe mașini de astea electrice cu care zburdă prin oraș. La propriu. Dar prevenția nu este un punct gorye la noi. Important e ca după accident sa se găsească în vinovat, fondul problemei nu contează.