Organizatorii North Fest, festivalul muzical ce va debuta pe 20 iunie 2025 la Baia Mare, au pus la dispoziția publicului din Satu Mare autobuze speciale pentru a facilita transportul către și de la eveniment. Astfel, sătmărenii vor putea ajunge confortabil la festival și se vor putea bucura de muzică și atmosferă fără grija drumului.
Organizatorii North Fest vin în sprijinul publicului sătmărean și anunță că au pregătit autobuze speciale care vor transporta participanții din Satu Mare către Baia Mare, în ziua festivalului – 20 iunie 2025. Costul unui bilet dus-întors este de doar 50 de lei.
Festivalul, desfășurat sub simbolul nodului maramureșean, aduce în prim-plan tradiția, comunitatea și muzica de calitate. Pe scenă vor urca artiști consacrați, precum MIRA și Dirty Nano, iar atmosfera va fi completată de spiritul autentic al nordului României.
„North Fest este mai mult decât un concert – este o poveste despre apartenență și energie colectivă. Ne dorim ca fiecare participant, indiferent de oraș, să simtă că face parte din această comunitate. De aceea, oferim transport accesibil din Satu Mare pentru toți cei care vor să fie parte din începutul unei noi tradiții muzicale”, au transmis organizatorii.
Traseul Satu Mare – Baia Mare va dura aproximativ 60 de minute. Iată orarul complet al curselor pregătite de organizatori:
Plecări Satu Mare – Baia Mare:
-
Autocar – 20:30
-
Autocar – 21:00
-
Autocar – 21:30
-
Autocar – 22:30
Plecări Baia Mare – Satu Mare:
-
Autocar – 03:00
-
Autocar – 03:30
-
Autocar – 04:30
-
Autocar – 05:00